Videoclipul saptamanii

joi, 2 septembrie 2010

Dovada de atitudine: clientii impotriva nesimtirii bancilor


Clienţii nemulţumiţi ai băncilor din România au format mai multe grupuri pe internet, în cadrul cărora discută despre problemele pe care le întâmpină în relaţia cu băncile şi pun la cale strategii pentru declanşarea unor procese colective naţionale, în care ar putea fi implicate mii de persoane.

Trendul înfiinţării de astfel de grupuri a fost declanşat de clienţii Volksbank din Timişoara, care au format un grup pe Yahoo în luna iunie. Ulterior, această tendinţă a fost continuată prin deschiderea unor grupuri pentru clienţii BCR, Bancpost şi, cel mai recent, Raiffeisen Bank.

Mai mult, clienţii Volksbank s-au aliat deja în lupta împotriva băncii, iar aproximativ 100 de persoane s-au întâlnit marţi seară la Bucureşti pentru a discuta cu avocaţii şi reprezentanţii instituţiei.

În urma acestei întâlniri, numărul de membrii ai grupului clienţilor Volksbank din Bucureşti a urcat de la aproape 700 de persoane marţi seară, înainte de întâlnirea cu avocaţii şi reprezentanţii băncii, la peste 800 de persoane. Grupul clienţilor Volksbank din Timişoara număra miercuri peste 300 de persoane, iar cel al clienţilor BCR aproape 400 de persoane.

Grupul autointitulat "împotriva abuzurilor Raiffeisen" a fost înfiinţat miercuri.

Avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă o parte dintre clienţii băncilor, a declarat pentru Mediafax că miercuri existau circa 900 de persoane care vor să dea în judecată Volksbank, comparativ cu numărul de aproximativ 600 de persoane înregistrat marţi.

"Înainte să începem procesul propriu-zis vrem să încercăm o conciliere cu Volksbank, iar şansele de reuşită sunt de 50 - 50%. S-ar putea ca banca să revină la sentimente mai bune. În sens contrar, vom înainta plângerea la instanţă în circa 10 zile", a menţionat Piperea.

Cristian Radu, reprezentant al Volksbank, a declarat pentru Mediafax că instituţia încearcă să înţeleagă problemele cu care se confruntă fiecare client, în funcţie de tipul de credit pe care îl are, dar a menţionat că grupul de pe Yahoo nu are o organizare formală.

Băncile s-au comportat ca nişte cămătari (Nota IaAtitudine: Bancile sunt de fapt niste camatari dar sub o forma "legala")

Întrebat despre faptul că tot mai mulţi clienţi ai băncilor se organizează în grupuri pe internet, Piperea consideră că acest lucru era "de aşteptat", în contextul în care "băncile s-au comportat ca nişte cămătari cu acte, introducând în contracte tot felul de clauze bizare".

Mai mulţi clienţi ai Volksbank au câştigat deja procese împotriva Volksbank, unii dintre aceştia venind la întâlnirea organizată marţi pentru a-i încuraja pe ceilalţi participanţi.

"Am primit un sfat de la un angajat al dumneavoastră să vă dau în judecată. Am făcut-o şi am câştigat. Îi mulţumesc!", a transmis unul dintre clienţii reprezentanţilor Volksbank.

Piperea a menţionat că a discutat unele chestiuni tehnice şi cu clienţi ai BCR, iar joi seară va exista o întâlnire cu aceştia în cadrul căreia se vor discuta detalii legate de problemele cu care se confruntă în relaţia cu banca.

Ionuţ Stanimir, şef comunicare externă la BCR, a explicat că au existat clienţi care s-au interesat deja de conţinutul actelor adiţionale care trebuie semnate în baza Ordonanţei de Urgenţă 50, iar banca pune la punct detaliile în acest moment.

"Între timp le-am oferit clienţilor răspunsuri la întrebările lor, în special la cele legate de costul finanţării", a menţionat Stanimir.

Clienţii Volksbank reclamă mai multe neregularităţi în contracte, printre care introducerea comisionului de risc şi aplicarea incorectă a unor formule de calcul în urma căreia sumele de plată sunt mai mari decât ar trebui şi au menţionat că unele sentinţe date împotriva băncii nu au legătură cu ordonanţa 50, fiind pronunţate înainte de apariţia acestor reglementări.

DETALII:
Ce drepturi ai când vine vorba de dobânzile împrumuturilor de la bănci?

Sursa: Capital.Ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

1 decembrie 1918 1 decembrie 2010 15 martie 2% 89 abuz actiune actiunea 2012 actiuni anti-romanesti adevaratele modele adevaratele valori adrian paunescu aici e romania ain't fast food music alba iulia album solo cheloo ambasada frantei anti valentine's day anti-comunist anti-gay anti-romanism anti-secte anti-ue antifa ha ha apel arges aristide ionescu atitudine atitutide baia mare banci basarabia basarabia pamant romanesc base basescu bercea mondialu Blocul meu cunoaște adevărul box brasov bucovina buletin de identitate buzau camatarie legala capitalism carte carticica sefului de cuib cedry2k cersetorie organizata cetatea unirii cheloo cica discriminare ciorect-r cip biometric comemorare comunicat comunism comunisti conect-r confuzie connect-r control asupra maselor corneliu zelea-codreanu covasna credite crimele comunismului criza curaj dacii dan puric daniel ghita decembrie 1989 decembrie 2010 decembrie 89 deconspirare dinamo dj undoo doc doru maries dragobete drepturi ecologizare elevul roman eroii nu mor niciodata erou national etnobotanice eveniment evrei experimentul pitesti facem records fc arges fenomenul pitesti fmi formularul 230 fotbal francmasoni franta freakadadisk frica fumat furt galati gandire gay gazeta sporturilor george simion grupul de rezistenta guess who hackeri homosexualitate ia atitudine ilici impozite informare interceptarea convorbirilor internet interviu israel iubitori de tigani k1 let's do it romania lucian bute mafia pariurilor mafia tiganeasca manele manifest manipulare marea unire Maresalul Antonescu Maresalul de otel marius tranca masoni mass media materialism media memorialul durerii mentalitate mesaj minoritatati minte limpede corp sanatos minte vizuala mioveni miscarea legionara miscarea national crestina monument muzica muzica cu atitudine Muzica proasta national crestin neo-comunisti neocomunism nesimtire nimic noii golani noii golani. Blocul meu cunoaște adevărul noua dreapta nume ombladon ororile comunismului parazitii parlament european partidul nationalist partidul pentru patrie Paste pdl peluza penibil pentru legionari petre tutea pichet pitesti politicieni primitivi problema tiganeasca prostie protest psd pudeli raku rasa reabilitare recomand reeducare religie respect 89 revolutie rezistenta nationala romani cu atitudine romani cu care ne mandrim Romania romania adevarata romanii din afara rosia montana sanatate sarbatoare romaneasca sau scapat de sub control schimbare secte securisti securitate sindicalisti Sindicatul Automobile Dacia singura solutie o noua revolutie sistem sistemul impotriva cetateanului societate solidaritate sondaj sport stat politienesc stolojan strain in romania suporteri telefon mobil televiziuni tigani tiganie tiganizare timisoara tinutul secuiesc toleranta toleranta zero totalitarism traditii trust trusturi media tupeu tutea.ro tv ue unde parcam underground unguri uniunea europeana vlad tepes ziua nationala
Ia Atitudine! Un apel la normalitate si românitate. statistici TOP W.P. SITES