Videoclipul saptamanii

joi, 19 august 2010

Cum sa ne ferim de interceptarea convorbirilor telefonice


Marius Mina ne propune un cod al interceptarii telefoanelor, preluat dupa Business Intelligence, din care fiecare poate sa traga orice concluzie doreste. Noi am tras-o pe aceea ca nu e bine sa-ti spui toate secretele la telefon, in special la cel mobil. De multe ori, nu numai serviciile secrete te pot incercepta, ci oricine isi poate procura acum un scanner din magazine specializate, iar cu modificari minime poate fi adus sa “asculte” o anumita frecventa a telefonului mobil. Cat despree asa-zisa criptare cu care se lauda furnizorii de servicii de celulare, s-o uitam:

1: Aproape toate convorbirile la telefon sau în apropierea telefonului pot fi ascultate, dar cu cât soluția de securitate este mai avansată, cu atât sunt mai mici șansele ca cei care o pot intercepta să fie interesați de convorbirile tale

2: mesajele text dau mai multe bătăi de cap celor care interceptează decât cele vocale.

Cum poți fi interceptat și cum să te ferești: În primul rând, ține cont de posibila “ascultare ambientală”, adică cu microfoane direcționale sau ascunse în apropiere, caz în care nici măcar nu mai e nevoie de teleon. Dacă totuși e nevoie de telefon…

1. Metoda cea mai accesibilă “publicului larg” este interceptarea semnalului de aproape, cu echipament pe care și-l permite aproape orice agenție de detectivi sau divizie județeană de doișiunsfert. Însă se aplică doar pentru standardul GSM, care folosește o criptare ușoară. În cazul 3G sau CDMA, decodarea mesajului este aproape imposibilă. Concluzia: Dacă ai opțiunea asta, folosește telefonul exclusiv pe modul 3G.

2. Criptarea nu mai face două parale atunci când ești ascultat din centrală, operațiune care se face – de regulă – cu mandat de interceptare. Tot de regulă, beneficiarii sunt în acest caz agențiile guvernamentale. Poți ocoli această metodă de interceptare cu ajutorul mai multor soluții proprii de criptare.

a) soluția ieftină și simplă: Apeluri VoIP (prin Skype, Gizmo5 etc.) de pe un smartphone. Însă metodele de decriptare pentru rețelele standard nu par a mai fi un secret, pentru serviciile guvernamentale cel puțin.

b) soluția ieftină și complicată: Programul zfone (www.zfoneproject.com) instalat tot pe un telefon deștept și folosit exclusiv pentru apeluri VoIP. În cazul acesta, protocolul de criptare este cunoscut doar de cei doi parteneri de discuție. Singura condiție este ca ambii să aibă programul instralat.

c) soluția scumpă și simplă: Un telefon criptat (exemple: www.cryptophone.de, www.privatewave.com, www.caspertech.com, www.gold-lock.com, www.totallysecurecommunication.com, www.tl2000.pl). Și în acest caz, ambii interlocutori trebuie să aibă telefoane similare. Avantajul este că furnizorii rezolvă și alte găuri de securitate.

Ce, credeai că s-au terminat? Nici vorbă. Aproape oricare telefon, deștept sau nu, poate fi programat de la distanță (de operator sau chiar de rău-voitori) să transmită conținutul convorbirii pe un canal paralel. Criptarea nu mai contează, de vreme ce ea este valabilă pentru canalul principal. Și da, poți fi ascultat chiar și când nu vorbești la telefon.

3. În cazul smartphone-ului este cel mai ușor, dacă cel care vrea să te asculte îți instalează un program special pe telefon (să-i zicem virus) fără știrea ta. Soluția este să ții închise infraroșiile, bluetooh sau wifi.

4. Chiar dacă telefonul este mai puțin deștept, metoda rămâne disponibilă pentru experți. Protocolul numit “roving bug” presupune că un semnal de la distanță ordonă deschiderea microfonului.

5. Dacă securistul are puțin noroc și echipamentul potrivit, nu-i trebuie atâtea complicații. Unele telefoane transformă vocea și în semnale reziduale pe care le aruncă pe distanțe scurte în jurul benzii de 2 MHz (față de 900 MHz, frecvența GSM). Metoda este similară dar mai eficientă decât cea de la punctul 1, pentru că semnalul este tot timpul analog.

Chiar și cu bateria scoasă, “inamicul ascultă”. Are nu o metodă, ci două:

6. Dacă are acces fizic la telefonul tău, îți poate plasa un microfon independent. Cel mai ușor este să îl integreze într-o altă baterie, de unde să aibă și sursă practic nelimitată de curent. Soluția evidentă este să nu lași niciodată telefonul la îndemâna altcuiva.

7. Însă chiar și dacă arunci bateria cu totul poți fi ascultat. Știu că deja nu-ți vine să crezi. Nici americanilor nu le-a venit să creadă că ambasadorul lor în Rusia a fost ascultat timp de șapte ani cu ajutorul unui dispozitiv atât de simplu încât nimeni nu credea că poate exista. “Chestia“, care nu avea nevoie de o sursă de curent, fusese inventată de savantul rus Lev Termen și stă la baza tehnologiei RFID de azi.

Pe scurt, dacă microfonul telefonului tău este bombardat cu microunde de o anumită frecvență el va rezona inclusiv modulațiile de voce pe care le percepe. Deci, cel mai sigur este să nu ai telefonul lângă tine când pui la cale vreo lovitură de stat.

Sursa: Agentia.org

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

1 decembrie 1918 1 decembrie 2010 15 martie 2% 89 abuz actiune actiunea 2012 actiuni anti-romanesti adevaratele modele adevaratele valori adrian paunescu aici e romania ain't fast food music alba iulia album solo cheloo ambasada frantei anti valentine's day anti-comunist anti-gay anti-romanism anti-secte anti-ue antifa ha ha apel arges aristide ionescu atitudine atitutide baia mare banci basarabia basarabia pamant romanesc base basescu bercea mondialu Blocul meu cunoaște adevărul box brasov bucovina buletin de identitate buzau camatarie legala capitalism carte carticica sefului de cuib cedry2k cersetorie organizata cetatea unirii cheloo cica discriminare ciorect-r cip biometric comemorare comunicat comunism comunisti conect-r confuzie connect-r control asupra maselor corneliu zelea-codreanu covasna credite crimele comunismului criza curaj dacii dan puric daniel ghita decembrie 1989 decembrie 2010 decembrie 89 deconspirare dinamo dj undoo doc doru maries dragobete drepturi ecologizare elevul roman eroii nu mor niciodata erou national etnobotanice eveniment evrei experimentul pitesti facem records fc arges fenomenul pitesti fmi formularul 230 fotbal francmasoni franta freakadadisk frica fumat furt galati gandire gay gazeta sporturilor george simion grupul de rezistenta guess who hackeri homosexualitate ia atitudine ilici impozite informare interceptarea convorbirilor internet interviu israel iubitori de tigani k1 let's do it romania lucian bute mafia pariurilor mafia tiganeasca manele manifest manipulare marea unire Maresalul Antonescu Maresalul de otel marius tranca masoni mass media materialism media memorialul durerii mentalitate mesaj minoritatati minte limpede corp sanatos minte vizuala mioveni miscarea legionara miscarea national crestina monument muzica muzica cu atitudine Muzica proasta national crestin neo-comunisti neocomunism nesimtire nimic noii golani noii golani. Blocul meu cunoaște adevărul noua dreapta nume ombladon ororile comunismului parazitii parlament european partidul nationalist partidul pentru patrie Paste pdl peluza penibil pentru legionari petre tutea pichet pitesti politicieni primitivi problema tiganeasca prostie protest psd pudeli raku rasa reabilitare recomand reeducare religie respect 89 revolutie rezistenta nationala romani cu atitudine romani cu care ne mandrim Romania romania adevarata romanii din afara rosia montana sanatate sarbatoare romaneasca sau scapat de sub control schimbare secte securisti securitate sindicalisti Sindicatul Automobile Dacia singura solutie o noua revolutie sistem sistemul impotriva cetateanului societate solidaritate sondaj sport stat politienesc stolojan strain in romania suporteri telefon mobil televiziuni tigani tiganie tiganizare timisoara tinutul secuiesc toleranta toleranta zero totalitarism traditii trust trusturi media tupeu tutea.ro tv ue unde parcam underground unguri uniunea europeana vlad tepes ziua nationala
Ia Atitudine! Un apel la normalitate si românitate. statistici TOP W.P. SITES