Videoclipul saptamanii

joi, 25 martie 2010

Monument în paragină

Cetatea Poienari e un exemplu concret al unei fortăreţe de pe vremea voievodului Vlad Ţepeş, care mai are puţin şi se prăbuşeşte. Cetatea Poienari se află în judeţul Argeş la mai puţin de 30 km de oraşul Curtea de Argeş, la poalele Muntelui Cetăţuia. Altitudinea este de 850 de metri. I se mai spune "cuibul de vulturi al vitejilor de demult", pentru că făcea parte, cu veacuri în urmă, dintr-un lanţ de fortificaţii ce apărau hotarul nordic al Ţării Româneşti.

Cetatea a fost construită de Vlad Ţepeş pe o stâncă abruptă ce se înalţă la peste 200 de metri deasupra Cheilor Argeşului. De fapt, el a reconstruit cetatea cunoscută sub denumirea de Cetatea Poienari - după numele vechi al satului Poienari -, ea fiind înălţată, probabil, în secolul al XIV-lea, ca loc de refugiu, de legendarul domn Negru Vodă. Nu trebuie să fii un pasionat de istorie ca să realizezi că cetatea în sine este un monument care are nevoie de protecţie.

Ultima restaurare a fost făcută între anii 1969 şi 1972, când s-au consolidat şi înălţat zidurile şi s-au construit trepte de acces care permit vizitarea întregii fortăreţe. Au trecut 40 de ani, o viaţă de om, de când cetatea nu a mai fost restaurată şi există indicii că nici nu va fi reconsolidată prea curând. Intenţii există, dar nu sunt bani. Cele 1.480 de trepte săpate direct pe munte s-au sfărâmat în cei 40 de ani sub greutatea paşilor milioanelor de turişti care au vrut să vadă fortăreaţa.

PLANURI FRUMOASE, BANI PUŢINI

Cetatea Poienari este administrată de Muzeul Municipal Curtea de Argeş, iar directorul Florin Scărlătescu a reuşit prin mici trucuri manageriale să atragă ceva fonduri, cu care s-a mai cârpit pe ici, pe colo. Aici au filmat anii trecuţi celebrele canale de televiziune National Geographic şi Discovery Chanel.

"Ora de filmare este de 300 de lei. Eu am negociat cu dânşii, pentru că până la urmă ne-au făcut publicitate. Şi chiar s-a văzut acest lucru. În 2009, peste 12.000 de turişti au vizitat Cetatea Poienari. Este nevoie de restaurare, mai ales că pericolul e că turiştii iau ca suvenir câte o cărămidă, câte o piatră. Noi am făcut un program de atragere de fonduri europene, împreună cu Consiliul Judeţean Argeş, Primăria comunei Aref şi Primăria Curtrea de Argeş. Din păcate, e an de criză şi nu ştiu dacă vom reuşi să atragem fondurile necesare. În urmă cu câţiva ani, eu am încercat să bat palma cu un investitor particular. El trebuia să monteze o telecabină şi urma să îşi ia banii pe transport şi noi beneficiam de banii de pe vizitarea Cetăţii. S-a răzgândit însă", ne-a povestit directorul Muzeului Curtea de Argeş, Florin Scărlătescu.

Reabilitarea Cetăţii Poienari reprezintă o prioritate şi pentru Consiliul Judeţean Argeş, însă, cum am mai precizat, doar cu bunăvoinţă nu se poate face mare lucru. Pentru restaurarea fortăreţei s-a întocmit un proiect pentru obţinerea de fonduri europene, care a fost depus la Agenţia de gestionare a proiectelor de dezvoltare. De o asemenea modernizare are nevoie şi Cetatea Oraţia, din Dâmbovicioara, cele două cetăţi fiind incluse în axa planului operaţional regional de dezvoltare, valoarea investiţiilor vizate fiind de câteva milioane de euro. Ce mai urmează acum!? Se aşteaptă.

Sursa : JurnalulNational

Notă :

Consiliul Judeţean Argeş in frunte cu PSDistul Nicolescu sa nu cumva sa se deranjeze sa reabiliteze un monument de importanta nationala si sa nu cumva sa repare drumul Pitesti-Campulung, ca nu avem nevoie de drumuri, avem nevoie de burtosi ce dau din gura pe scaune.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

1 decembrie 1918 1 decembrie 2010 15 martie 2% 89 abuz actiune actiunea 2012 actiuni anti-romanesti adevaratele modele adevaratele valori adrian paunescu aici e romania ain't fast food music alba iulia album solo cheloo ambasada frantei anti valentine's day anti-comunist anti-gay anti-romanism anti-secte anti-ue antifa ha ha apel arges aristide ionescu atitudine atitutide baia mare banci basarabia basarabia pamant romanesc base basescu bercea mondialu Blocul meu cunoaște adevărul box brasov bucovina buletin de identitate buzau camatarie legala capitalism carte carticica sefului de cuib cedry2k cersetorie organizata cetatea unirii cheloo cica discriminare ciorect-r cip biometric comemorare comunicat comunism comunisti conect-r confuzie connect-r control asupra maselor corneliu zelea-codreanu covasna credite crimele comunismului criza curaj dacii dan puric daniel ghita decembrie 1989 decembrie 2010 decembrie 89 deconspirare dinamo dj undoo doc doru maries dragobete drepturi ecologizare elevul roman eroii nu mor niciodata erou national etnobotanice eveniment evrei experimentul pitesti facem records fc arges fenomenul pitesti fmi formularul 230 fotbal francmasoni franta freakadadisk frica fumat furt galati gandire gay gazeta sporturilor george simion grupul de rezistenta guess who hackeri homosexualitate ia atitudine ilici impozite informare interceptarea convorbirilor internet interviu israel iubitori de tigani k1 let's do it romania lucian bute mafia pariurilor mafia tiganeasca manele manifest manipulare marea unire Maresalul Antonescu Maresalul de otel marius tranca masoni mass media materialism media memorialul durerii mentalitate mesaj minoritatati minte limpede corp sanatos minte vizuala mioveni miscarea legionara miscarea national crestina monument muzica muzica cu atitudine Muzica proasta national crestin neo-comunisti neocomunism nesimtire nimic noii golani noii golani. Blocul meu cunoaște adevărul noua dreapta nume ombladon ororile comunismului parazitii parlament european partidul nationalist partidul pentru patrie Paste pdl peluza penibil pentru legionari petre tutea pichet pitesti politicieni primitivi problema tiganeasca prostie protest psd pudeli raku rasa reabilitare recomand reeducare religie respect 89 revolutie rezistenta nationala romani cu atitudine romani cu care ne mandrim Romania romania adevarata romanii din afara rosia montana sanatate sarbatoare romaneasca sau scapat de sub control schimbare secte securisti securitate sindicalisti Sindicatul Automobile Dacia singura solutie o noua revolutie sistem sistemul impotriva cetateanului societate solidaritate sondaj sport stat politienesc stolojan strain in romania suporteri telefon mobil televiziuni tigani tiganie tiganizare timisoara tinutul secuiesc toleranta toleranta zero totalitarism traditii trust trusturi media tupeu tutea.ro tv ue unde parcam underground unguri uniunea europeana vlad tepes ziua nationala
Ia Atitudine! Un apel la normalitate si românitate. statistici TOP W.P. SITES